Își alungă bătrânețea, muncind. Istoria pensionarului singuratic cu o gospodărie cum rar mai găsim.

Munca cea grea este la sat, acolo unde oamenii își câștigă bucata de pâine lucrând din greu la pământ. Un exemplu în acest sens este și Sebastian Soltan din localitatea Ratuș, Criuleni. Pensionarul în vârstă de 73 de ani are o gospodărie cum rar mai vezi. În curtea casei și-a construit o mică fermă de iepuri, găini și chiar o seră unde crește cu grijă legume. Face toate aceste lucruri din prudență, copilăria grea și-a pus amprenta prin provocările timpurilor pe care le-a trăit.

„Ca să ne întreținem, ne uităm că pensia este foarte mizerabilă eu primesc 1340 de lei, asta că eu am fost deportat, mi-au adăugat încă 500 de lei. În 49 pe noi ne-au deportat. Eram micuț, aveam un an de zile, ne-au luat ca pe puii cei de rândunică și ne-au dus în Siberia, zona Yarkutsk, 117 kilometru așa se spunea.” a menționat SEBASTIAN SOLTAN- gospodar, s. Ratuș, r. Criuleni.

Nea Sebastian își amintește că odată revenit din Siberia, casa lor se transformase în bibliotecă. Au închiriat o altă locuință, iar când le-a fost eliberată gospodăria, el și-a început viața de la zero. Acum pensionarul se poate mândri cu o gospodărie frumoasă, pe care o îngrijește singur din plăcere.

„Dacă nu mi-ar plăcea nu aș ține. Îmi place și cu atât și ne mai întreținem, iată să mai crească că sunt din această primăvară, născuți iarna și când duminica, ceva sărbători, 1,2 tăiem. Să merg să cumpăr cine știe ce carne, de ce să nu fie totul al meu natural. Am să țin până voi muri, mi s-o îndrăgit și este o ocupație, cum spune țăranul nostru: Dacă vrei să ai o ocupație, cumpără-ți iepuri, ca să nu te prindă moartea. Mereu umbli, mă plimb aici, merg la găini și cocoși acolo, o să mergem și vom vedea.” a menționat SEBASTIAN SOLTAN- gospodar, s. Ratuș, r. Criuleni.

Acum ferma numără câteva sute de capete, iar în ultima perioadă, cheltuielile de întreținere s-au ridicat considerabil, spune gospodarul.

„Cât era, cumpăram, cumpăram ca să-i scăpăm, altfel cum era să supraviețuiești. Scump, dar am cumpărat ca să-i întreținem, deja i-am adus la o așa o vârstă mai departe cum să-i lași? A fost secetă și porumbul și răsărita totul a fost secetos. Anul acesta se arată bine, dar nu se știe, până nu-l vezi în hambar nu se știe. Acuș poate da o ploaie cu grindină și strică totul, a fost așa că o plouat cu gheață și o distrus totul și a rămas bățul gol și la vie și la copaci.” a menționat SEBASTIAN SOLTAN- gospodar, s. Ratuș, r. Criuleni.

Pornind de la provocările vremii, Sebastian Soltan și-a amenajat și o mică seră, unde crește legume, răsad și căpșuni.

„Dacă nu aș avea dragoste, voință de a face, atunci nu mai faci nimic. Dar așa este o dragoste, vreau să am, vreau să arăt că pot și gata. Pătlăgelel mele, am mai cumpărat din ele, dar castraveții sunt ai mei, iată am răsad acolo, zămos și mai vindem din ele că pensia este mică și nu ne ajunge să achităm apa, energia, telefonul.” a menționat SEBASTIAN SOLTAN- gospodar, s. Ratuș, r. Criuleni.

Cu toate că pensionarul locuiește singur și este nevoit să îngrijească doar el de gospodăria mare, activitatea oferindu-i energie, putere și dorința de a trăi viața din plin. Nea Sebastian nu ar schimba pe nimic în lume satul pe oraș și uneltele agricole, pe calculator.