Irigare inteligentă, dezvoltată de tineri

Mai mulți liceeni și studenți pasionați de inginerie au învățat să realizeze dispozitive inteligente de irigare. Totul s-a desfășurat în cadrul Școlii de vară – IoT Bootcamp, lansată de Clubul Ingineresc Micro Lab.

ANDREI BRAGARENCO, profesor Universitatea Tehnică a Moldovei:

Am declarat anul acesta pentru tehnologii în agricultură, respectiv am ales o temă pentru a face un sistem de irigare inteligent, care va fi util pentru orișicare participant, ca după asta să-l replice la el acasă, în gospodărie, la bunei sau unde-o fi și să arătăm că dacă amesteci puțină agricultură și puțină tehnologie, poți să ajungi la lucruri foarte frumoase.

Timp de patru zile, tinerii s-au familiarizat cu elemente de programare, echipamente periferice, senzori, conectivitate la internet, strategii de irigare.

Scopul a fost ca într-un final, cele 10 dispozitive să formeze un sistem întreg – un IoT cu funcționalitatea de irigare inteligentă. Elevii l-au și testat în teren.

ANDREI BRAGARENCO, profesor Universitatea Tehnică a Moldovei:

Am reușit să instalăm un sistem de irigare în fața reședinței pe care o avem în cadrul FabLab, în față la Tekwill, o regiune în care noi am instalat zece seturi de aspersoare, pe care este posibil să le conectăm prin internet. Rezultatele s-au arătat mai bune decât ne-am așteptat. Și chiar un inginer care face primii pași, în clasa a 11-a, a 12-a, este capabil să facă un sistem destul de performant.

Evenimentul a fost organizat în cadrul FabLab Chișinău susținut de Proiectul TEKWILL și de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, în parteneriat cu UTM.