Irigare inteligentă – agricultură durabilă

Schimbările climatice determină agricultorii să aplice noi abordări și metode de gestionare a gospodăriilor.

Irigarea este un proces ce cauzează modificări semnificative în sol, iar efectele pozitive ale udatului artificial al cernoziomurilor poate fi limitat, cu timpul, de unele rezultate neprevăzute – pământurile irigate pot fi supuse unor procese de degradare.

 

VALENTINA BADRAJAN, director executiv FDD Moldova: Agricultorii trebuie să utilizeze solul într-o modalitate prietenoasă mediului pentru ca să nu admitem distrugeri ale solului, salinități, eroziuni ale solului, să identificăm măsurile care ar urma și riscurile, măsurile care ar atenua aceste riscuri în utilizarea irigării. Pentru că deseori agricultorii, chiar având irigare, ei pot să irige în exces.

 

Specialiștii atenționează că în cazul în care se aplică incorect, fără a se respecta anumite reguli, acest procedeu agrotehnic poate provoca o catastrofă.

 

AURELIU OVERCENCO, consultant de mediu: Mă refer la distrugerea structurii solului, mă refer la salinizarea, introducerea în complexul absorbtiv a diferitor elemente toxice pentru plantă. Pierderea fertilității și în final, degradarea lui.

 

BENJAMIN TORIC, director USAID/APM: Bineînțeles că avem nevoie de irigare în Moldova. Dar este important să ne asigurăm că o facem corect. Ne ajută să mărim productivitatea, să avem recolte bogate și să sporim calitatea produselor, dar în același timp, trebuie să ne protejăm solul și resursele de apă.

 

Monitorizarea culturilor și irigarea inteligentă se pot face cu ajutorul instrumentelor de măsurare a gradului de umiditate a solului precum tensiometrul, senzorii și stațiile meteo, utilizând tehnologiile digitale.

La modă sunt dronele, care pot colecta date despre starea solului.

 

VICTOR ARPINTIN, administrator companie: Pentru a rezolva problemele agricultorului, noi folosim 2 tipuri de drone. Dron Inspector sau cum îl numim noi – Dron Agronom. Singur cuvântul spune despre ce este vorba. Și drona care după ce și-a făcut lucrul Dron Agronom, intră în lucru drona care împroașcă îngrășăminte, chimicate și alte lucruri de care este nevoie în timpul vieții plantei.

 

CORNELIU GRIGORIEV, administrator companie: Cu 90% mai puțină apă se folosește, dacă folosim dronele ca stropitoare. Când vine vorba de chimie – cu 10% mai puțină chimie se folosește. După stropiturile care se fac cu drona se ridică și calitatea, și cantitatea culturilor care cresc.

 

Membrii Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigare au avut posibilitatea să se informeze și să vadă în practică cum funcționează tehnologiile moderne și ce înseamnă o irigare rațională, în cadrul unui atelier de lucru, organizat de proiectul USAID – Agricultura Performantă în Moldova în parteneriat cu Fondul de Dezvoltare Durabilă.