Învățământul superior agricol la aniversarea celor 90 de ani de activitate/FOTO

Un eveniment deosebit a avut loc joi, pe data de 5 octombrie, dedicat celor 90 de ani de la înființarea învățământului superior agricol în Republica Moldova. Acesta a avut loc la Tekwill și a fost organizat de către Universitatea Tehnică a Moldovei, cu genericul „Tendințe moderne în învățământul superior agricol”.

Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice din Moldova:„Proclamarea Independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, deschide o nouă perioadă în dezvoltarea învățământului agronomic. Astfel, în noiembrie 1991, are loc reorganizarea institutului agricol din Chișinău în Universitatea Agrară de Stat din Moldova.”

Cooperarea transdisciplinară și transfrontalieră cu instituțiile superioare de peste Prut, oferă posibilitatea studenților cât și cadrelor didactice de a face schimburi de experiență și de a avansa în domeniu.

Gina Aurora Necula, decan, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, România: „Așa cum ne așteptam și cum colegii noștri din Moldova ne-au obișnuit, evenimentul este unul de marcă atât pentru cercetarea transdisciplinară, dar și transfrontalieră între țările noastre România și Moldova. Dacă ne referim la proiecte de cercetare, da, sunt proiecte de cercetare care implică diferite categorii de cercetători, de la doctoranzi la tineri cercetători, la cercetători post-doc, cercetători cu experiență. Sunt surse de finanțare atât din partea Uniunii Europene, cât și din partea statului român, care încurajează foarte mult cooperarea transfrontalieră, așa cum am zis, dar și plasarea celor două țări vecine și prietene pe harta științifică a lumii, prin faptul că se creează hub-uri de cercetare transfrontaliere și transdisciplinare.”

Studenții sunt oglinda facultății, iar părerea și mesajul pe care îl transmit ei contează și trebuie auzit.

Marius Silvian, student Științe Agricole și Mediu: „Universitatea Tehnică mi-a oferit (posibilitatea) să plec în diferite țări prin mobilități, una dintre ele a fost recent Marea Britanie unde am fost și am studiat, deja este al treilea an în care merg și studiez într-o companie foarte mare de 1200 de persoane. Este un eveniment foarte important pentru Republica Moldova, deoarece reunește foarte mulți rectori, foarte mulți profesori, doctoranzi care își pot manifesta aici unele obiective, pot să se întâlnească, să colaboreze, să vorbească poate despre unele tendințe noi în agricultură. Republica Moldova are de lucru foarte mult la capitolul agricultură, deoarece tehnologizarea domeniului este foarte proastă. Foarte mulți studenți care termină agronomia, zootehnia, ce ține de domeniul agricol, mai mult de jumătate, pleacă din păcate în alte domenii, deoarece ca studenți nu au susținere financiară din partea statului și încearcă să-și găsească un job unde este mai simplu de a lucra, deoarece în agricultură nu este atât de simplu.”

Pentru studii de calitate și tehnică performantă se investește mult, ca studenților să le fie mai avantajos să învețe și să pună în practică cunoștințele acumulate.

Sergiu Popa, decanul facultății Științe Agricole Silvice și ale Mediului: „În jur la 70 la sută din tot mediul agricol sau din toată economia țării activează oameni din agricultură, de aceea și noi suntem implicați direct, pentru a dezvolta acest sector. La momentul de față, interesul studenților un pic a decăzut față de acest sector, dar noi sperăm că o dată cu inovațiile pe care le petrecem în cadrul facultății, cu instaurarea diferitor proiecte inovative, numărul studenților va crește și eu sunt sigur că interesul față de această ramură strategică pentru Republica Moldova va avea un interes cu mult mai înalt, decât au avut-o până în momentul de față. Prin cadrul programului Erasmus +, avem diferite proiecte, chiar la momentul de față am semnat în jur la zece contracte în care studenții noștri pleacă la diferite universități de peste hotare.

La eveniment au participat şi reprezentanți ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, dar şi ai Ministerului Educaţiei și Cercetării, care au subliniat importanța instituțiilor de învățământ superior în dezvoltarea sectorului agricol din Republica Moldova.

Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Cu ocazia celebrării celei de-a 90-cea aniversări a științei agricole în Republica Moldova, vreau să felicit toate cadrele didactice a universității de stat foste și astăzi a universității tehnice agricole, a facultăților agronomice și în mod deosebit a tuturor absolvenților, care au făcut ca Republica Moldova, pe segmentul economic-agricol, să prospere muncind asiduu și implementând toate cunoștințele pe care le-au acumulat pe băncile facultăților agronomice din RM. La mulți ani științei agricole.”

Simpozionul „Tendințe moderne în învățământul superior agricol” se încheie vineri, 6 octombrie. Acest eveniment reprezintă un forum interdisciplinar în domeniile științelor agricole, horticole, silvice și ale mediului, oferind o platformă de schimb de cunoștințe, expertiză, idei și dezvoltare a unei rețele solide de colaborare între specialiști.