Învățământul dual, subvenționat de stat

Germania va continua să susțină eforturile Guvernului în depășirea actualelor crize, iar asistența acordată pentru programele de dezvoltare a țării noastre va crește, în funcție de necesitățile pe care le are.

Agenda de cooperare dintre cele două state a fost discutată la întrevederea prim-ministrului, Natalia Gavrilița cu ministrul germană pentru Dezvoltare, Svenja Schulze, care a anunțat creșterea suportului pentru Moldova cu alte șapte milioane de euro, potrivit unui comunicat emis de Guvernul de la Chișinău.

Totodată, au fost lansate o serie de noi instrumente de sprijin a sectorului privat de către ODA și promovată noua legislație privind modelul german de învățământ, de natură să asigure specialiști calificați pentru sectorul real al economiei. Astfel, statul va asigura 50% din costurile de instruire a studenților din învățământul dual, restul fiind acoperit de companiile partenere.

Moldova a obținut, în 11 luni ale anului trecut, din partea donatorilor externi asistență financiară nerambursabilă în sumă de peste 460 de milioane de euro pentru a putea face față crizelor, în special celei energetice. Cei mai mulți bani au venit de la Comisia Europeană – 125 de milioane de euro.