Infrastructura feroviară va fi modernizată
Guvernul lansează negocierile asupra proiectului Protocolului financiar cu Guvernul Republicii Franceze privind finanțarea proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare Chișinău – Ungheni. Protocolul prevede acordarea unui împrumut de 75,77 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii feroviare pe respectivul tronson, din partea Guvernului Republicii Franceze, transmite IPN.
Mai exact, suma este alcătuită dintr-un împrumut de la Trezoreria franceză în valoare maximă de 35 mln euro, precum și dintr-un credit bancar garantat de către Bpifrance Assurance Export, în numele și pe contul Guvernului Republicii Franceze, în sumă de 40,77 mln euro. Ultima va putea fi mărită în funcție de suma definitivă a revizuirii prețurilor, în limita a 50% din suma acestei asistențe financiare.
Potrivit ministrei infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, semnarea acestui Protocol va contribui la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sectorului feroviar Chișinău-Ungheni, de peste 128 km, parte a tronsonului Vălcineț-Bălți-Ungheni-
Modernizarea se referă la schimbarea sistemului de semnalizare și instalare a facilităților de asigurare a autonomiei acestuia în cazul deconectări de la energia electrică, schimbarea șinelor, a traverselor, amenajarea trecerilor la nivel de cale ferată, procurarea mașinilor de cală pentru asigurarea mentenanței, rețelelor feroviare naționale.
În consecință, spune ministra, se va asigura siguranța feroviară pentru mărirea vitezei de circulația și reducerea duratei de transport pasageri și mărfuri.