Biroul Național de Statistică informează că prețurile medii de consum în octombrie 2024 au crescut cu 0,5 la sută față de luna septembrie, înregistrând o majorare de 5,5 la sută față de decembrie 2023. Comparativ cu aceeași lună din anul trecut, creșterea este de 5,3 la sută. Influențele principale asupra inflației au provenit din majorarea prețurilor la produsele alimentare și bunurile nealimentare.
Potrivit BNS, prețurile alimentelor au crescut cu 0,9 la sută în octombrie, contribuind cu 0,3 la sută la inflația lunară. Printre produsele cu cele mai mari scumpiri se numără legumele (3,8 la sută), ouăle (2,0 la sută), laptele și produsele lactate (1,8 la sută) și uleiul vegetal (1,0 la sută). La polul opus, prețurile la fructe au înregistrat o scădere ușoară de 0,1 la sută.
De asemenea, prețurile mărfurilor nealimentare au înregistrat o creștere de 0,5 la sută, influențată de scumpirile la încălțăminte (0,9 la sută), combustibili și carburanți (0,8 la sută) și medicamente (0,7 la sută). Printre carburante, cărbunele de pământ a avut o creștere de 4,0 la sută, iar benzina s-a scumpit cu 1,2 la sută.
De astfel, în intervalul ianuarie-octombrie 2024, prețurile de consum au crescut cu 5,5 la sută. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la produsele alimentare (6,0 la sută), mărfurile nealimentare (3,9 la sută) și serviciile prestate populației (7,3 la sută).