Peste 340 de focare de ardere în mai multe localități din țară au fost lichidate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore. Pompierii au fost solicitați pentru a stinge focare de vegetație uscată în toate raioanele, inclusiv și în municipiul Chișinău.
Un incendiu de vegetație, care a izbucnit în orașul. Râșcani a cuprins 1 ha de teren și s-a răspândit cu repeziciune spre sectorul locativ din cauza vântului puternic. În urma arderii au fost afectate 5 construcții auxiliare din 3 gospodării și parțial alte 2 construcții, inclusiv 80 la sută din acoperișul unei case părăsite. Nici o persoană nu a avut de suferit.
În raionul Ungheni, satul Petrești angajații IGSU de mai multe ore au luptat cu flăcările, care au cuprins un teren cu suprafața de 350 de ha, iar în raionul Criuleni focul a compromis 150 de ha de iarba uscată în localitatea Paşcani. Totodată, de intervenția pompierilor a fost nevoie în raionul Căușeni, localitatea Tocuz. Aici, focul a nimicit 140 de ha de iarbă uscată, iar în raionul Ialoveni pompierii au stins 100 de ha de vegetație în preajma satului Molești. Mai mult, în seara zilei de 24 martie, a fost înregistrat un focar de ardere în capitală, unde în urma incendiului de vegetație au fost distruse circa 2 hectare de pădure de pini.
Pe parcursul zilei de joi focarele de ardere înregistrate în Republica Moldova au mistuit peste 6000 ha de teren, iar de la începutul anului 2022 mai mult de 17000 ha.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat populația despre riscul nerespectării regulilor antiincendiare în condiții de umiditate redusă și vânt. Focarele de ardere se pot extinde cu repeziciune și se pot transforma în incendii de proporții, afectând spații forestiere, terenuri agricole, precum și sectorul locativ. Pompierii îndeamnă cetățenii să nu aprindă gunoiul, vegetația uscată, dar și să fie foarte prudenți la utilizarea focului deschis. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze la Serviciul 112.