În Republica Moldova vor fi suplimentate stocurile de lemne de foc
La 1 august, Agenția „Moldsilva” deținea aproximativ 57 de mii de metri cubi de lemne de foc pentru comercializare. Reprezentanții instituției au declarat că în semestrul doi al acestui an stocul va fi suplinit cu încă 116 mii de metri cubi. În municipiul Chișinău, prețul variază între 810 lei și 1300 de lei, în funcție de duritatea lemnului. Comercianții vând lemnul la un preț de la 1200 până la 1600 de lei, scrie radiomoldova.md.
„Din lemnul moale, plopul, teiul, îl vindem la 1200 de lei“ „Lemnul la pădure s-a scumpit“ „Lemne despicate la 1600 vindem, de stejar, salcâm, frasin“ „Da, se vor scumpi de la 1700 și vor ajunge și la mai târziu vor ajunge la 2000 de lei per metru cub, exact ca anul trecut. Lemnele nu prea sunt, și ce este puțin e scump!“, spun vânzătorii.
Totodată, prețul unui sac de cărbune de 40 de kg este de aproape 300 de lei, iar al unei tone de cărbuni variază de la 7000 la 9000 de lei. Anul trecut, o tonă de cărbuni putea fi procurată cu peste 10 mii de lei.
Agenția „Moldsilva” a pus la dispoziția cetățenilor aproximativ 57 de mii de metri cubi de lemne de foc, a precizat pentru Radio Moldova, șeful adjunct al Direcției fondului forestier, ariilor protejate și regenerării pădurii, Serghei Tonofrei.
„Din fondul de rezervă proprietatea publică a statului gestionată de Agenția Moldosilva, în semestrul 1, anul curent, a recoltat un volum de lemn de foc de circa 227 de mii de metri cubi. La 1 august anul curent, în stoc avem circa 57 de mii de metri cubi de lemne de foc. Pe parcursul semestrului 2, urmează să suplinim stocurile cu 116 mii de metri cubi, care iarăși vor fi puși la dispoziția cetățenilor”, a menționat Serghei Tonofrei.
Astfel, potrivit datelor, întreprinderii silvice din municipiul Chișinău al agenției „Moldsilva”, prețul lemnelor de foc din capitală, variază între 810 lei și 1300 de lei, în funcție de duritatea acestuia.
Precizăm că, anterior, Comisia pentru Situații Excepționale a făcut unele ajustări la mecanismul de repartizare a lemnului de foc către populație. Potrivit acestora, Agenția „Moldsilva” stabilește limita de comercializare la un volum maxim de cinci metri steri per gospodărie casnică și 200 de metri steri per consumator noncasnic.