În pofida timpului ploios, lucrările de salubrizare a Capitalei și pregătire pentru sărbătorile de Paști continuă

Campania de salubrizare „Curățenia generală de primăvară” și pregătirea orașului pentru sărbătorile de Paști, continuă în pofida timpului ploios. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, pentru curățarea orașului au fost antrenați aproximativ 400 de muncitori și 20 de mijloace de tehnică.

ION BURDIUMOV, șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Capitalei: „În fiecare zi au fost implicați în procesul de salubrizare din Întreprinderile Municipale Prestări Servicii Locative și Gestionarea Fondului Locativ 400 de persoane, 20 de unități de tehnică pentru evacuarea deșeurilor, frunzelor care au fost acumulate. Săptămâna curentă continuăm în același ritm în dependență de condițiile climaterice. La fel, au fost efectuate și lucrările, planificate conform graficului aprobat, de spălare a trotuarelor și a stațiilor de așteptare, a urnelor.”

În același timp, angajații „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au lucrat la greblatul gazonului în toate parcurile din municipiul Chișinău, la curățitul arborilor de crengi uscate, precum și afânatul solului.

TUDOR GÎRBU, șeful „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi a Capitalei”: „Au fost evacuate 37 de rute de deșeuri vegetale și 44 de curse de deșeuri menajere, inclusiv crengi. Începem a ne pregăti pentru sezonul estival. Pregătim plajele, pregătim mobilierul urban. De săptămâna curentă, deci începând cu ziua de mâine, poimâine o să începem să umplem toate sistemele de irigare. Să vedem dacă după iarnă, după conservare nu avem careva probleme. La fel, havuzurile și sperăm, dacă timpul va ține, încetișor către sărbătorile de Paști o să le avem pornite toate.”

Menționăm că, în acest an, Campania de salubrizare „Curățenia generală de primăvară” se desfășoară în perioada 4 martie- 3 mai.