În perioada rece a anului, iubitorii de animale vor achita mai puțin pentru intrarea la Zoo

Vizitatorii Grădinii Zoologice din capitală vor achita cu cinci lei mai puțin pentru un bilet de intrare în perioada 1 noiembrie – 31 martie. Astfel, maturii vor plăti 25 de lei pentru un bilet, față de 30 de lei, taxă valabilă în celelalte luni ale anului.

Administratorul Grădinii Zoologice, Roman Crețu, a specificat că o decizie privind micșorarea prețului a fost luată de Consiliul Municipal Chișinău încă în 2014 și este aplicată anual. „Prețul a fost micșorat pentru a crește numărul vizitatorilor, care în această perioadă este în scădere din cauza răcirii vremii”, a afirmat Roman Crețu.

Începând cu 1 noiembrie, casele de bilete vor fi deschise până la ora 17:00, iar vizitatorii se pot afla pe teritoriul parcului Zoo până la ora 18:00.

Reamintim că copiii până la vârsta de 7 ani au acces gratuit, la fel și pensionarii, iar cei cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, inclusiv studenții, achită o taxă de 5 lei.