În martie, gazul rusesc tot în regiunea transnistreană va ajunge

Republica Moldova va cumpăra gaz rusesc și în martie, doar că toate volumele vor ajunge în stânga Nistrului, la fel ca în ultima perioadă. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz. Într-o postare pe telegram, Vadim Ceban a mai menționat că o mie de metri cubi de gaz de la Gazprom vor fi achiziționați cu 339,75 de dolari americani.

Vadim Ceban, președintele „Moldovagaz”: „În martie 2024, costul de achiziție al gazului natural furnizat de Gazprom în Republica Moldova, inclusiv puterea calorifică, va fi de 339,75 dolari SUA pe mie de metri cubi. Toată cantitatea de gaz de la Gazprom va fi direcționată pentru nevoile Tiraspoltransgaz”.

Prețul este mai mic comparativ cu cel din luna februarie, când pentru o mie de metri cubi de gaz rusesc plăteam 354,34 de dolari americani.

La sfârșitul lunii ianuarie, Vadim Ceban a declarat că malul drept al Nistrului ar putea reveni la gazul rusesc.

Vadim Ceban, președintele „Moldovagaz”: „Contractul cu „Energocom” expiră pe 30 aprilie. Din mai, cel mai probabil, vom relua livrările de la „Gazprom”, dacă toți factorii, inclusiv și prețul vor indica acest lucru, conform contractului nostru care a fost semnat în anul 2021.”

Anterior, și ministrul Energiei, Victor Parlicov a spus același lucru și a precizat că acest lucru este posibil în cazul unui preț competitive.

Ministrul Energiei a precizat atunci că, în prezent, doar malul stâng este dependent de gazul livrat de ruși, iar malul drept consumă gaze încă din stocurile de anul trecut.