În decembrie 2023, leul a înregistrat o apreciere constantă

În acest an, leul moldovenesc a înregistrat o apreciere constantă față de luna decembrie 2022, când cursul mediu lunar a fost de 19 lei și 37 de bani pentru un dolar. În decembrie curent se înregistrează o apreciere puternică a leului, care în cel mai bun caz va fi la nivel de 17 lei și șase bani pentru un dolar sau cu minim de 10 la sută mai puternic decât acum un an. Datele au fost prezentate de expertul economic, Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, această diferență creează ratări de venituri din TVA la vamă, care au fost planificate reieșind din cursul valutar de 20 de lei și un ban pentru un dolar.

Cel mai afectat de cursul valutar a fost serviciul vamal, care va înregistra în acest an pierderi de 2,36 miliarde lei, doar la colectarea de TVA, determinate de întârirea leului moldovenesc, contrar așteptărilor de depreciere ușoară.

Pentru anul 2024, Guvernul anticipează o depreciere a leului de 4,2 la sută până la 18 lei și 93 de bani pentru un dolar.