Ceea ce poate, face singură, iar când nu-i ajung puteri, roagă sau plătește cuiva s-o ajute.
Elena Melnițcaia, din satul Romanești, Strășeni, încă din copilărie a avut o viață grea.
„Eu am crescut cu moldovenii la casa de copii. În perioada sovietică, pe tata și pe mama i-au trimis în Siberia. Eu sunt din părțile acelea din Cahul, tata avea pământuri și mai întâi pe el l-au luat, mai apoi, pe mama, după război. Eram dintr-o familie înstărită. Mai întâi am fost în Cripești, după, în orfelinatul din Căușeni, acolo am terminat opt clase.”
A crescut trei feciori, dar la bătrânețe a rămas singură, după ce soțul i-a murit, iar copiii au ajuns care și unde.
„Am trei feciori, unul e în Novosibirsk, altul e în Moscova, iar altul este deținut la Cricova, nu știu pentru ce. Eu am rămas singură.”
„Înainte de pandemie, copiii mă vizitau, dar acum, cu COVID-ul acesta, nu vin. Vorbesc cu ei la telefon, dar cam răruț. Le trebuie și lor să lucreze și să se întrețină.”
O asistentă socială, de două ori pe săptămână, îi deschide ușa și îi aduce produsele necesare de la magazin.
„Cum vă descurcați?
Vine o femeie și îmi aduce produse de două ori pe săptămână, luni și joi. Mereu mă întrebă ce-mi trebuie și îmi aduce, iar eu o plătesc.”
De parcă anii și singurătatea n-ar fi fost o povară grea, acum câțiva ani, bătrâna a suferit o traumă la picior și de atunci se deplasează cu ajutorul unui suport cu rotile.
„Îmi este rău, am căzut de pe scări și mi-au făcut operație, un transplant la picior care mereu mă doare, deja de trei ani de zile. ”
„Cine vă face mâncare?
Singură, mă strădui să mă mișc cu acest aparat.”
Și dacă vara mai treacă-meargă, iarna e greu de tot pentru un bătrân rămas singur.
„Eu fac și focul aici, eu cumpăr lemne, cumpăr gata despicate, eu le plătesc, iar ei îmi aduc. Am noroc de Diana, care îmi aduce lemne și apă. Singură nu pot.”
„Am făcut focul aseară, dar greu se încălzește. Banii pentru lemne economisesc, fac economii, strâng acolo o sumă, sun să-mi aducă de la Drăgușeni, niște oameni. Îmi spun când vin și gătesc banii. Strâng câte oleacă din pensie, că de când au adăugat, am 2000 de lei.”
Mătușa Elena se roagă la Dumnezeu să-i mai dea puteri și zile până fiul ei va ieși din închisoare.
„El trebuia să iasă, dar nu știu, iată îl aștept, chiar am fost la el, când a fost feciorul cel mai mare din Novosibirsk, deja de câți ani nu l-am văzut…”
În viață, se-ntâmplă că prietenii să te trădeze, feciorii să te uite, iar neamurilor, de la un moment încolo, să nu le mai trebuiești, însă o mamă oricând e gata să ierte, să aștepte și să se jertfească în numele copiilor, oricât de mari și de supărați pe soartă ar fi ei…