În următoarele săptămâni, în municipiul Chișinău vor fi organizate târguri pascale.
Potrivit primăriei capitalei, în perioada 1-4 mai, un târg tematic va fi organizat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea vizavi de str. Mitropolit Varlaam. Totodată, iarmaroace vor fi organizate și în toate sectoarele orașului, unde vor fi comercializate: pască, cozonac și alte produse specifice sărbătorii.
De asemenea, în zilele de 12 și 13 mai, sunt prevăzute activități de comerț, cu includerea produselor pascale și a florilor atât la intrările în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din str. Doina, cât și la intrarea în Cimitirul Central din str. A. Mateevici.
În acest an, Paștele este sărbătorit pe 5 mai.