În toate sectoarele capitalei vor fi organizate târguri cu produse autohtone. Potrivit autorităților municipale, iarmaroacele se vor desfășura în perioada 25-30 noiembrie. Acestea au drept scop susținerea producătorilor locali și aprovizionarea cetățenilor cu mărfuri autohtone. Astfel, târgurile vor putea fi vizitate pe următoarele adrese:
În sectorul Buiucani – pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 25 noiembrie 2023 – târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
În același sector, în Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu AO „Eurocivis”, 25-26 noiembrie 2023;
Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103, adiacent cinematograf „Patria Loteanu”, târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni, organizat în colaborare cu SRL „Boldescu & Co”, 25-26 noiembrie 2023;
În sectorul Centru – târg al producătorilor autohtoni cu fructe și legume, pe str. Ismail, 94, colț cu str. D. Cantemir, zilnic, până la 30.11.2023.
În sectorul Râșcani – Târg cu fructe, legume și produse apicole pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6 și str. Calea Orheiului 109/2, zilnic, până pe 26.11.2023.
Pe teritoriul Pieței Avicole, str. Cărbunari, 9 – Iarmarocul tematic „Butoiaș” (01-30 noiembrie 2023), organizat de Î.M. „Piața Centrală”, cu produse agricole de sezon, inclusiv struguri și accesorii pentru vinificație.