În Botanica va apărea o nouă zonă verde

În sectorul Botanica al capitalei au început lucrările de amenajare a zonei verzi din șoseaua Muncești 242, în preajma mai multor blocuri de locuit.

”În prezent, sunt efectuate lucrări de trasare a rețelelor de iluminat, iar de săptămâna viitoare vor fi amenajate aleile.”

 

”Decizia de a reabilita acest spațiu verde vine după ce mai mulţi locuitori din zonă au comunicat că în preajmă nu există un scuar amenajat unde ar putea să-şi petreacă timpul liber împreună cu familia.”

 

”La finalul lucrărilor de amenajare în scuar va fi instalat mobilier urban, teren de joacă pentru copii şi un teren de sport. ”

 

Anul acesta la Botanica sunt în proces de amenajare mai multe scuaruri şi zone verzi cum ar fi:

– Parcul din str. Sarmizegetusa (la intersecție cu bd. Cuza Vodă), care este în proces de renovare.

– Scuarul amenajat în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl din str. Trandafirilor.

– În Parcul „Valea Trandafirilor” sunt efectuate ample lucrări de modernizare și creare a noilor spatii de recreere şi zone sportive.

– Scuarul din adiacentul blocului locativ din str. Valea Crucii 24.

– Pe bd. Cuza Vodă 28/1 au demarat lucrările de amenajare a unui scuar.

 

Potrivit edilului capitalei, scrie Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.