În Asia se intensifică efectele schimbărilor climatice
Evenimentele meteorologice extreme, ce variază de la secete la inundații pe scară largă, precum şi alte efecte ale schimbărilor climatice sunt în creştere în Asia şi vor afecta securitatea alimentară şi ecosistemele de pe acest continent, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), transmite agerpres.ro.
Într-un raport, OMM afirmă că Asia a fost cea mai afectată regiune din lume, înregistrând anul trecut 81 dezastre provocate de vreme severă, episoade climatice şi incidente asociate cu apa, cele mai multe dintre ele fiind inundaţii şi furtuni.
Potrivit aceleiaşi organizaţii, aceste calamităţi au afectat în mod direct peste 50 de milioane de oameni şi au provocat peste 5.000 de decese.
Incidentele au inclus inundaţiile din Pakistan cauzate de ploile musonice record şi topirea gheţarilor care au ucis peste 1.500 de oameni, inundând zone extinse din ţară şi distrugând numeroase locuinţe şi infrastructuri de transport.
În schimb, China a avut de suferit din cauza secetei, care a afectat alimentarea cu energie electrică şi disponibilitatea apei.
Raportul OMM a subliniat totodată că cei mai mulţi dintre gheţarii situaţi în regiunile muntoase de mare altitudine ale Asiei au pierdut o parte importantă din masa lor ca urmare a condiţiilor meteorologice calde şi uscate din 2022.