În ajun de Paște, locuitorii satului Opaci s-au mobilizat pentru a lustrui localitatea

Cu câteva zile înainte de Paște în satele din raionul Căușeni a început curățenia. Oamenii vor să reușească, până duminică, să aducă în ordine atât grădinile, cât și drumurile din localitate. În Săptămâna Mare, în satul Opaci din raionul Căușeni campania de salubrizare este în toi, transmite Studio-L

„Aici îi monumentul. Iată, băieții noștri aici au murit, străbuneii și facem curățenie în fiecare an la sărbători de acestea calendaristice.”

„Am măturat strada și am încărcat gunoiul. Iarba tot am încărcat-o. Am mobilizat tot satul. Poate nu tot satul, dar o mare parte. Curățenia trebuie păstrată ca să fie un viitor mai european.”

„Măturăm, dăm cu var, rânim glodul, să fie curat, să fie frumos.”

„Sunt tineri, dar sunt duși. Nu-s prin sat, dar ei nu prea cam lucrează. Am luat de la părinți. Părinții făceau curățenie aici, o să facem și noi.”

„Mături, sape, lopeți – de tot ce avem, cei necesar pentru a face curățenie. În așteptarea fiecărei sărbători – și a Hramului satului și a Paștelui și dacă ne permite timpul, și înaintea Crăciunului facem.”

„Noi am ieșit că astăzi este curățenia generală a satului și oamenii sunt de acord să vină, să facă curățenie. Vin Sfintele Paști și trebuie să fie curat în sat, și în cimitir.”

Pentru curăţenia oraşului Căuşeni au fost antrenaţi şi toţi muncitorii de la salubrizare, precum şi toată tehnica, iar administraţia întreprinderii promite că dacă vor pune şi orăşenii umărul duminică oraşul va fi lună.

„Aici sunt practic toți care doresc să lucreze. Sunt de la organizația municipală. Sunt de la grădiniță. Sunt de la Primărie, lucrătorii. Toți care au dorit astăzi să se implice au fost toți anunțați. Mă bucur că oamenii au venit astăzi pentru că, într-adevăr, cea mai mare sărbătoare care ne așteaptă și satul trebuie să fie în straie curate.”

În acest an, Paștele este marcat la data de 5 mai.