În a patru duminică din noiembrie este Ziua Agricultorului. Care sunt realizările ministerului Agriculturii în acest sector
În ajunul Zilei lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare, marcată în a patra duminică din luna noiembrie, ministerul de resort inițiază o campanie de informare privind acțiunile realizate de instituţie timp de un an pentru dezvoltarea sectorului agricol și mediului rural. Astfel, potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, în anul 2023, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural a fost majorat până la 1,9 miliarde de lei. Până în prezent, în conturile agricultorilor au fost debursați 1.82 miliarde de lei.
Astfel, în anul 2023, Ministerul Agriculturii a elaborat o nouă politică de subvenționare pentru a încuraja dezvoltarea fermierilor mici și mijlocii. În acest an, în premieră, au fost recepționate cereri pentru subvenționarea cu 3 lei per litru la lapte.
De asemenea, 185 de entități economice au depus cereri pentru subvenționarea laptelui, dintre care 163 au primit deja aproximativ 75 milioane de lei. Celelalte cereri sunt în proces de verificare.
Suplimentar, pentru a susține fermierii, au fost aprobate și alte măsuri de intervenție, precum rambursarea accizei la motorină utilizată în anul agricol 2023 de până la 100%. Totodată, din Fondul de Rezervă a Guvernului, au fost alocate 200 milioane de lei – pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din anul 2022.
Urmează să fie acordat ajutor umanitar exprimat în motorină, în cuantum de 4000 tone, destinat fermierilor micro și mici, dar și instituțiilor publice, care dispun și exploatează teren arabil.