Împrumuturile bancare vor fi în continuare pentru antreprenorii din Moldova, în special pentru cei mici și mijlocii, una dintre principalele soluții pentru depășirea parțială a actualei crize economice. Concluzia îi aparține lui Dumitru Alaiba, care, în cadrul unei ieșiri la presă, a spus că autoritățile centrale vor introduce în Legislația națională o nouă inițiativă, care prevede oferirea într-un timp și mai rapid al creditelor.
Dumitru Alaiba, deputat: „O să introducem în Legislație un nouă modalitate de a garanta împrumuturile acordate întreprinderilor mici și mijlocii, și anume garanțiile de portofoliu astfel încât antreprenorii să se poate credita de la bănci în condiții mult mai ieftine, mai simple și mai rapide.”
Ce ține de termenul ieftin, a precizat Sergiu Gaibu, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întrepriderilor Mici și Mijlocii va face modificări în acest sens doar pentru creditele pe care le va acorda în 2022.
Sergiu Gaibu, ministrul Economiei: „Avem planificate pe agendă aprobarea eliminării comisionului de 0,5%, respectiv acestea vor fi gratuite pentru agenții economici pentru anul 2022 pentru a ușura și a face mai accesibile resursele financiare pentru a compensa măsurile luate de Banca Națională, respectiv ODIMM-ul nu va mai aplica niciun comision.”
La începutul lunii ianuarie, Banca Națională a Moldovei a decis să majoreze rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2%, până la 8,5% anual. Totodată, potrivit BNM-ului, se vor mări cu 2% și ratele de dobândă la creditele și la depozitele overnight – până la 10,5% și, respectiv, până la 6,5% anual.