Guvernul inițiază eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat
Guvernul inițiază eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat în vederea împrospătării acestuia. Anunțul este publicat pe portalul guvernamental pentru consultări publice, transmite IPN.
„Împrospătarea grâului alimentar din rezervele de stat este absolut necesară, reieșind din faptul expirării termenului de păstrare a acestuia, care duce la schimbarea calității, iar în consecință pot fi generate pierderi financiare esențiale”, precizează Ministerul Afacerilor Interne, responsabil de elaborarea proiectului hotărârii Guvernului.
Recomandările părţilor interesate cu privire la elaborarea proiectului menţionat pot fi expediate în termen de cinci zile lucrătoare în adresa Serviciului politici în domeniul rezervelor de stat şi de mobilizare al Ministerului Afacerilor Interne.
sursa: albasat.md