Guvernul a aprobat un nou regulament care reglementează navigația pe căile navigabile interioare și pe fluviul Dunărea, cu scopul de a spori siguranța traficului naval și de a proteja mediul înconjurător. Printre principalele măsuri se numără cerințele tehnice pentru dotarea navelor cu semnalizare vizuală și sonoră, care vor contribui la fluidizarea traficului și la evitarea coliziunilor periculoase, ce ar putea duce la deversări în ape.
Regulamentul stabilește norme clare pentru acostarea și staționarea navelor, inclusiv delimitarea zonelor de acostare și reguli pentru întâlnirea și depășirea navelor. De asemenea, sunt impuse restricții pentru anumite tipuri de ambarcațiuni, în funcție de dimensiuni și capacitate, pentru a preveni accidentele pe ape.
Un alt punct esențial al noilor reglementări vizează protecția mediului, prin introducerea unor măsuri stricte privind gestionarea deșeurilor provenite din exploatarea navelor. Deversarea apelor uzate, reziduurilor petroliere și a altor deșeuri periculoase în apele navigabile este interzisă, iar operatorii de nave vor fi obligați să utilizeze facilități specializate pentru colectarea și tratarea deșeurilor, reducând astfel riscurile de poluare.
Citiți mai mult:
Buțeni: Proiect pentru gestionarea responsabilă a deșeurilor
Camerele agricole vor deveni realitate! Legea a fost adoptată de Parlament
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.