Guvernul a început achitarea compensațiilor la căldură. Cetățenii sunt nemulțumiți de suma alocată
Cetățenii din Moldova au început să primească compensațiile pentru facturile la încălzire, dar majoritatea populației este nemulțumită de suma prea mică. Alocația de 300 de lei pe care au primit-o cetățenii i-a lăsat fără cuvinte, aceasta fiind de trei ori mai mică decât anul trecut.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că aproximativ 634 de mii de gospodării vor beneficia de ajutoare pentru luna noiembrie, iar restul, de 67 de mii de gospodării, nu vor primi nimic, notează Unimedia.
Compensațiile sunt acordate printr-un sistem simplu: cetățenii care au aplicat pentru „Ajutorul la Contor” au primit SMS-uri prin care sunt informați despre suma pe care o vor primi. De asemenea, aceștia pot verifica în detaliu calculele efectuate pentru stabilirea compensației pe site-ul compensatii.gov.md. Ajutoarele vor ajunge pe cardurile beneficiarilor sau vor fi distribuite prin Poșta Moldovei începând cu data de 11 decembrie. Sumele variază între 300 și 800 de lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate al fiecărei gospodării.
Pentru sezonul de încălzire 2024-2025, compensațiile vor fi acordate direct celor cu venituri reduse, sub formă de plăți monetare.
Pentru mai multe informații despre compensații, accesați compensatii.gov.md.
Citiți mai mult:
Cine rămâne în Moldova? În fiecare zi 7 cetățeni pleacă din țară
Ouă și legume mai scumpe. Prețurile de consum au crescut cu 0,3 la sută în luna noiembrie
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.