Gripa aviară se extinde și pune în pericol sectorul avicol
Gripa aviară a ajuns în noi ţări de pe glob şi a devenit endemică pentru prima dată în rândul unor păsări sălbatice, care transmit virusul către păsările domestice, susţin veterinarii şi experţi consultaţi de Reuters, care avertizează că aceasta a devenit acum o problemă pe întreg parcursul anului.
Reuters a vorbit cu peste 20 de experţi şi fermieri de pe patru continente care susţin că numărul record de focare de gripă aviară înregistrat în fermele de păsări nu se va reduce prea curând, ceea ce creşte ameninţările la adresa aprovizionării mondiale cu alimente. Experţii avertizează că fermierii trebuie să consider gripa aviară ca un risc serios pe întreg parcursul anului, în loc să se concentreze pe eforturile din timpul migraţiei păsărilor sălbatice în perioada primăverii.
Preţurile la ouă au atins valori record după ce gripa aviară a ucis zeci de milioane de găini pe parcusul anului trecut, astfel că o sursă de proteine ieftine nu mai este accesibilă pentru o parte din cei săraci, înrt-un moment în care economia mondială suferă de pe urma inflaţiei ridicate.
SUA, Marea Britanie, Franţa şi Japonia se numără printre ţările care au suferit pierderi record în rândul efectivelor de păsări pe parcursul ultimului an, astfel că unii fermieri se simt neputincioşi.
În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa.
Unii experţi susţin că schimbările climatice ar putea fi un factor care contribuie la răspândirea globală a virusului gripei aviare prin modificarea obiceiurilor şi rutelor migratorii ale păsărilor sălbatice.