Republica Moldova va primi un grant în valoare de zece milioane de euro pentru extinderea serviciilor de alimentare cu apă în zonele rurale.
Banii vor fi oferiți pentru finanțarea proiectului „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, Moldova Centru, faza a doua”.
Scopul acestuia constă în îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației prin minimizarea riscurilor pentru sănătate și utilizarea eficientă a resurselor naturale.
O activitate importantă ce va fi realizată în cadrul programului este regionalizarea operatorilor de apă din Strășeni și Călărași. Astfel, va fi posibilă prestarea serviciilor către toate localitățile conectate la noua sursă în urma construcției magistralei Chișinău-Strășeni-Călărași.
În prezent, echipa de experți elaborează proiectul tehnic pentru noul apeduct și proiectele tehnice preliminare pentru patru sate suplimentare.
Bugetul total al inițiativei va ajunge la 25 de milioane de euro, asistență nerambursabilă