Ca urmare a analizei situației ce ține de temperatura în grupele grădinițelor din municipiul Chișinău, Direcția Generală Educație a Primăriei Capitalei a luat decizia ca, începând cu astăzi, să înceapă conectarea agentului termic în toate instituțiile de educație preșcolare din oraș.
Precizăm că, în ultimele zile, temperatura medie în grupe a fost de circa 15 grade Celsius, motiv pentru care, 89 din 129 de grădinițe au solicitat prin demersuri conectarea agentului termic.
Ce ține de încălzirea instituțiilor de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău, acestea vor fi conectate la agentul termic la solicitarea directorilor. Desi în prezent, autoritățile locale n-au primit astfel de solicitări, amintim că, marți, în cadrul ședinței CMC, Ion Ceban a declarat că în următoare zile vor fi conectate la căldură toate instituțiile educaționale, precum și cele din domeniul sănătății.
Ion Ceban, primarul general al Chișinăului: „Am discutat și cu Termoelectrica, tehnic acest lucru este posibil, ca să avem două, trei, patru zile la dispoziție pentru conecta întreg municipiul, mă refer la instituțiile educaționale, grădinițe pentru copii în primul rând, și spitalele și instituțiile din domeniul sănătății municipal.”
În anii precedenții, conectarea instituțiilor de învățământ primar și secundar la agentul termic se făcea după vacanța de toamnă a elevilor, la solicitarea directorilor. În acest an, vacanța de toamnă este programată pentru perioada 26 – 30 octombrie.