Gospodăriile țărănești fără activități comerciale vor fi lichidate
Proiectul de lege, care stabilește procedura de lichidare a gospodăriilor țărănești inactive din registrul acestora, dar și din registrul fiscal de stat, a fost adoptat cu votul a 81 de deputați.
Documentul mai prevede că fondatorii gospodăriilor țărănești vor fi scutiți de declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat în taxă fixă, dar și majorărilor de întârziere și amenzilor calculate, în cazul în care nu au realizat venitul anual în mărime de peste două salarii medii lunare pe economie.
Vor fi considerate inactive gospodăriile țărănești care nu au înregistrat nicio activitate economică în perioada 1 ianuarie 2019 – 1 ianuarie 2022.
Prin urmare, aproximativ 75 la sută dintre gospodăriile țărănești cad sub incidența acestei legi: din 116 mii, doar 30 mii sunt considerate active.
”Acest proiect a parvenit în urma întâlnirilor numeroase cu primarii și cu reprezentanții gospodăriilor țărănești. Avem în Republica Moldova un număr impresionant de gospodării țărănești inactive și cetățenii sunt stresați, chemați la Inspectoratul Fiscal, pentru că au sume fixe, pe care trebuie să le plătească”, a explicat autorul proiectului, președintele Comisiei Agricultură și Industrie Alimentară, Vladimir Bolea.
Conform Sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat, sunt luate la evidență fiscală 116 495 gospodării țărănești, dintre care doar 0,7 la sută sunt plătitori de TVA. Totodată, doar 320 din ele au înregistrate echipamente de casă și control, iar 9,5 la sută au înregistrate conturi.