Gestionează-ți banii corect. BNM lansează cea mai mare campanie despre educația financiară din istoria țării

Banca Națională a Moldovei a lansat astăzi, 31 octombrie, cea mai mare campanie de educație financiară din experiența Republicii Moldova. Acesta va fi organizată de BNM, cu sprijinul Centrului Analitic Independent ,,Expert-Grup” și al USAID. 

Evenimentul public a fost prezentat alături de rezultatele unui sondaj privind evaluarea educației financiare a populației din țară, reunind astfel oficiali din Republica Moldova. 

„Este important ca publicul să înțeleagă activitatea sectorului bancar și ceea ce se întâmplă în mediul financiar. Astfel, educația financiară este o parte componentă absolut necesară a comunicării în acest sens și are ca bază și prioritate susținerea oricărui cetățean care dorește să-și dezvolte cultura financiară”, a declarat șeful băncii central, Octavian Armașu. 

Compania națională de educație financiară va oferi cetățenilor informații și resurse utile pentru a-și îmbunătăți nivelul de cunoștințe financiare. Aceasta mai oferă și o serie de activități, precum tablete video, note explicative resurse utile dar și un modul web care va oferi informații și resurse suplimentare. 

Campania se va desfășura pe durata unui an, până în toamna anului 2024, și va fi prezentă pe tot teritoriul țării.