Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat proiectul de hotărâre privind noul tarif la gazele naturale furnizate de Moldovagaz. Potrivit documentului, este vorba de un preț de 13 lei și 12 bani pentru un metru cub, cu TVA inclus, mai mic decât cel actual cu 1,34 lei.
Potrivit regulatorului în energetică, ședința privind aprobarea noului preț va avea loc în data de 2 mai. Tariful actualizat va intra în vigoarea odată cu publicarea proiectului de hotărâre în Monitorul Oficial.
Amintim că ultima ajustare a tarifelor la gaze a fost făcută pe 21 februarie, curent. Atunci, gazele s-au ieftinit de la 16,73 lei până la 13,39 lei, fără TVA, pentru un metru cub de gaze. Tariful este în vigoare până în prezent.
Precizăm, cel mai mare preț plătit de consumatorii din Republica Moldova a fost de 29,27 lei, cu TVA inclus. Tariful a fost în vigoare în perioada octombrie 2022 – iulie 2023.