Gazprom poate sista livrarea gazelor în Moldova
Criza de pe piața gazelor naturale și riscurile pentru consumatorii din Moldova au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern.
Potrivit sursei citate, în baza rapoartelor prezentate de Moldovagaz și Ministerul Infrastructurii, s-au constatat dificultăți în acumularea fondurilor necesare pentru achitarea integrală de către Moldovagaz către Gazprom, principala problemă fiind devierile financiare negative cauzate de creșterea tarifului.
Totodată, Moldovagaz a informat că, deși condițiile contractuale de plată au rămas neschimbate, Gazprom nu mai acceptă devieri financiare negative, respectiv există și riscul de sistare a livrării gazelor.
În condițiile date, membrii CSE au aprobat, printre altele, următoarele decizii: Moldovagaz va iniția, în acest sens, discuții despre posibilitatea extinderii termenului de plată a facturilor până la sfârșitul lui ianuarie și va continua negocierile cu băncile comerciale privind contractarea unui credit comercial.