Gaz pentru Transnistria și ajutoare energetice pentru localitățile afectate

Trei milioane de metri cubi de gaze naturale vor fi livrate regiunii transnistrene în baza unui contract de împrumut între SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”. Acordul, garantat de Uniunea Europeană, este necesar pentru menținerea presiunii critice în conductele din stânga Nistrului, astfel încât rețeaua de distribuție să rămână funcțională. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean.

Gazul va fi restituit Moldovagaz până la 1 martie 2025 sau, în caz contrar, va fi achitat de către Tiraspoltransgaz. Totodată, CSE a alocat 1,5 milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru autoritățile locale din satele Doroțcaia (Dubăsari) și Fîrlădeni (Căușeni). Sumele vor fi folosite pentru achiziționarea de combustibil, cazane electrice și aparate de aer condiționat necesare instituțiilor publice.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite gratuit, temporar, 7 generatoare electrice către Primăria Doroțcaia, pentru sprijinirea comunității.

De asemenea, CSE a aprobat un mecanism de compensații pentru producătorii autohtoni din sectorul alimentar și industria prelucrătoare, precum și pentru agenții economici care achiziționează energie electrică de la consumatori angro sau în cadrul unui sistem de distribuție închis. Cererile de compensație vor putea fi depuse pe portalul guvernamental MCabinet/EVO, începând cu 3 februarie.

Citiți mai mult:

Incendiu de proporții în România: Peste zeci de animale au murit arse de vii

Lucrări silvice de sezon pentru un viitor mai verde a țării

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.