Fructele moldovenești prezentate în premieră la o expoziție în Grecia

În premieră, un grup de membri ai Moldova Fruct participă la Expoziția Comercială Internațională pentru Fructe și Legume, Freskon 2023, care se desfășoară în perioada 23-25 aprilie, la Salonic, Grecia.

Șase producători și exportatori de fructe, participanți din cadrul standului de țară, „Moldova – un gust deosebit” prezintă în cadrul expoziției fructele moldovenești cu scopul de a le promova pe piețele externe, poziționând Moldova ca țară care are livezi și infrastructură post-recoltare moderne, și poate oferi fructe proaspete de înaltă calitate.

Totodată, în cadrul expoziției, participanții au acces unic la platforma „FreshCon Market”, unde producătorii și exportatorii se pot întâlni cu reprezentanții marelor lanțuri de supermarketuri pentru negocierea parteneriatelor comerciale.

„Fiecare implicare în târgurile internaționale le aduce producătorilor și exportatorilor noștri o plus valoare, lărgindu-le orizonturile, dezvoltându-le abilitățile și cunoștințele necesare  pentru a avansa în domeniul inovațiilor, și a-și crește competitivitatea produselor moldovenești la nivel internațional”, menționează Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.

Freskon este unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate fructelor și legumelor din Balcani și Europa de Sud-Est, constituind punctul focal al evoluțiilor din sectorul fructelor și legumelor proaspete, reunind producători, grupuri internaționale de retail, precum și exportatori și transportatori din Europa de Sud-Est.

În ultimii ani, Freskon s-a transformat din eveniment regional în unul internațional, găzduind 210 expozanți din 22 de țări, printre care: Grecia, Italia, Spania, Turcia, Dubai, Cipru, Bulgaria, Egipt, India, Maroc, Israel, Republica Federală Macedonia.