Franța și Germania intră în carantină generală

Statele europene anunță noi măsuri de carantină împotriva coronavirusului. Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie.

Barurile și restaurantele vor fi închise, iar școlile vor funcționa în continuare, scrie digi24.ro.

Franța adoptă reguli mai dure decât Germania. Președintele Emmanuel Macron a anunțat carantină totală, începând cu data de 30 octombrie.

Afacerile non-esențiale vor fi sistate. Înstituțiile de învățământ vor rămâne deschise timp de patru săptămâni.

Oamenii vor avea voie să iasă din casă doar pentru achiziționarea de bunurilor strict necesare, să meargă la medic ori să facă o oră zilnică de mişcare în aer liber.

 „Virusul circulă în Franța cu o viteză pe care nici cele mai pesimiste prognoze nu au anticipat-o. Spre deosebire de primul val, toate regiunile se află acum pe pragul de alertă. Responsabilitatea mea este de a-i proteja pe toți francezii, în ciuda polemicilor, în ciuda dificultății deciziilor care trebuie luate. Îmi asum pe deplin”, a spus președintele francez, adăugând că al doilea val va fi mai greu, decât primul.

Macron a subliniat însă că alte țări europene, precum Spania, Irlanda și Olanda, au impus restricții mai dure și mai devreme decât Franța.

El a mai precizat că situaţia epidemică va fi evaluată la fiecare două săptămâni.

Pentru a încetini creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, în Germania s-au instituit noi măsuri, precum oprirea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise.

 „Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum. Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni”, a spus şefa guvernului de la Berlin.

De asemenea, populația este îndemnată  să evite călătoriile neimportante, cele turistice fiind interzise. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru vizitele în scop profesional.

Aceste acțiuni sunt mai puțin severe decât cele din primăvară, când au fost închise multe magazine şi şcolile.