„Nimic de la Ștefan cel Mare nu am descoperit, nicio monedă și nici alte însemne care ne-ar spune clar că această construcție este de pe vremea lui Ștefan cel Mare.
Poate Ștefan cel Mare a gândit-o, a planificat-o, dar executarea lucrărilor a fost realizată, în opinia noastră, de către fiul său Bogdan și de nepotul Ștefăniță la începutul secolului XVI, după 1504, până la Petru Rareș.
Este un document potrivit căruia Petru Rareș își dorea meșterul de la Bistrița și alții cred că cetatea a fost construită de Petru Rareș.
Sistemul de drenaj al cetății, despre existența căruia arheologii bănuiau, iar acum ajunși la cinci metri adâncime de la nivelul de călcare al cetății Soroca, a fost descoperit în una dintre gurile de lup.
„În Soroca, ca în oricare oraș, există mai multe legende cu privire la construcțiile subterane – galerii, tuneluri – care de sub cetate ar duce sub Nistru sau unii spun că din dealul romilor coboară mai multe tuneluri spre râul Nistru. Din cetate e logic să fie o ieșire, ar trebui să fie o cale de scăpare atunci când cetatea ar fi putut fi atacată sau înconjurată, însă nu sub Nistru. Majoritatea atacurilor veneau de peste Nistru sau din partea de sud. Noi ne dăm seama că, la acea vreme, chiar dacă cetatea e cumva construită într-o tehnică exclusivă, în comparație cu celelalte cetăți moldovenești, nu ar fi avut capacitatea inginerească și tehnologică de a construi asemenea galerii sub Nistru”, spunea Sergiu Musteață în 2019, înainte de săpăturile arheologice actuale.
Jocul „Moara/țintar”
Fotografie: Sergiu Musteață
Fotografie: Sergiu Musteață
„Sorocenii au practicat pe larg în perioada medievală unul dintre cele mai vechi jocuri – moara sau țintar, care era practicat încă de egipteni”, spune Sergiu.
Țintarul (cunoscut și sub numele de moară sau car) este un joc de societate jucat în doi, din categoria jocurilor de strategie. Tabla de joc are desenate trei pătrate concentrice și conectate la mijlocul laturilor, ca în figura alăturată. Colțurile dreptunghiurilor și mijloacele laturilor sunt marcate cu puncte care arată cele 24 de poziții în care se pot plasa cele 18 piese, câte nouă de fiecare jucător.
Jocul are o lungă tradiție atât în Europa, cât și în afara ei. Două desene ale tablei de joc, sub formă de graffiti, au fost găsite în templul Ramesseum din Kurna, Egipt, datând aproximativ din 1440 î.Hr. și se crede că Egiptul este țara de origine a țintarului.
Săpături efectuate recent în peștera Church Hole din defileul Creswell Crags, Nottinghamshire, Anglia, au scos la iveală o piatră în care era săpat desenul tablei de țintar. Descoperirile efectuate în peșterile din acest defileu arată că zona a fost locuită din timpul ultimei glaciațiuni, dar piatra cu tabla de țintar nu a fost încă datată.
De asemenea, jocul a fost jucat încă din antichitate în multe alte părți ale lumii, printre care Africa de Sud, India, Sri Lanka, China, Grecia (Acropole, Atena), Fenicia, Israel, Germania, Peninsula Istria, Irlanda și nordul Europei. Din secolul al XIII-lea, se păstrează urmele sale în peninsula iberică pentru ca în secolul al XIV-lea să se răspândească în întreaga Europă, existând semne că a fost jucat adesea la curțile regale ale diferitelor țări europene. În secolele care au urmat, probabil țintarul a fost cel mai popular joc de societate, abia la începutul secolului al XIX-lea fiind înlocuit de jocul de șah.
În piesa „Visul unei nopți de vară” a lui William Shakespeare, personajul Titania se plânge (în actul al II-lea, scena I) că țintarul nu mai este jucat: „The nine men’s morris is fill’d up with mud” („Țintarul s-a umplut cu noroi”). Se poate bănui că jocul era practicat mai ales în aer liber, iar tabla de joc era trasată pe pământ.
În România există o tradiție lungă a acestui joc. Ca piese se folosesc adesea boabe de fasole și porumb.
Sergiu Musteață spune că sorocenii din perioada Evului Mediu erau fumători înrăiți.
Fotografie: Sergiu Musteață
Fotografie: Sergiu Musteață
Obiecte și inscripții
Fotografii de Sergiu Musteață
Pentru restaurarea fortăreței de la Soroca, UE va aloca circa 1,2 milioane de euro din cele peste 1,6 milioane de euro – valoarea totală a proiectului transfrontalier.
Proiectul a fost elaborat și depus de Consiliul Raional Soroca, în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din municipiul Vaslui și Consiliul Județean Vaslui, România. Valoarea totală a proiectului constituie 1,6 milioane de euro și va fi realizat în perioada aprilie 2021-martie 2023. Proiectul este inclus și în Programul Operațional Regional Nord pentru perioada 2021-2023, elaborat recent de grupul de lucru din care au făcut parte și reprezentanți ai CR Soroca.