FOTO/Un lot de pepene galben, retras de pe piață
Un lot de pepene galben, cu un conținut ridicat de nitrați a fost retras de Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor de pe piața din Moldova. Este vorba de aproximativ o tonă și jumate de zămoși.
În acest context, ANSA recomandă cetățenilor să cumpere fructe și legume proaspete din locuri autorizate, înregistrate de către Agenție. Totodată, să fie atenți ca produsele să nu fie alterate.
ANSA mai atenționează că vânzătorii trebuie să dețină acte prin care să confirme inofensivitatea produselor vegetale pe care le comercializează și anume rapoartele de încercări efectuate de un laborator acreditat iar la solicitare să le poată prezenta consumatorului.
În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la ANSA.