Focar de gripă aviară, la Ungheni. Păsările au fost nimicite
Un focar de gripă aviară a fost depistat în raionul Ungheni, anunță Direcţia Teritorială pentru Siguranţa Alimentelor. Cazul a fost confirmat la 13 mai de către Laboratorul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar în probele preluate de la pasările domestice din satul Rezina, comuna Manoilești.
A doua zi, pe 14 mai a fost întrunită în regim de urgență Comisia Antiepizootică Excepțională, care a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea acestui focar.
Păsările au fost nimicite, iar proprietarii vor primi despăgubiri. Direcția Teritorială pentru Siguranța Alimentelor Ungheni solicită proprietarilor de păsări să nu le scoată la imașuri, lacuri sau râuri, să le țină închise în propriile gospodării și să limiteze la maxim posibilele contacte cu păsările sălbatice sau din alte gospodării.
De asemenea, specialiștii solicită ca oamenii să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii păsărilor domestice sau a depistării cadavrelor de păsări sălbatice.
Totodată, autoritățile de la noi au demarat procedurile de notificare a structurilor abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, precum și alți parteneri externi despre apariția focarului de Gripă Aviară pe teritoriul Republicii Moldova.