Florile aduc profit, dacă știi cum să le crești
Pentru a munci și a face un ban acasă, Natalia Calmîș, din satul Pănășești, raionul Strășeni, cu niște ani în urmă, a lansat o afacere. La început, creșteau legume, iar mai târziu, în serele familiei Calmîș au apărut și florile.
„Afacerea noastră a început încă în anul 2000. Pe atunci, eram studentă, m-am căsătorit și au apărut copiii. Astfel, am decis să lansăm o seră pentru creșterea legumelor. În fiecare an creșteam tot mai mult. Inițial, produceam pentru consumul propriu, iar mai târziu am început să vindem. Apoi, am început să creștem și flori.”
Natalia Calmîș, florist
Pentru că orice afacere necesită cunoștințe serioase în domeniu, Natalia a făcut studii de licență și master la Universitatea Agrară.
„Florile au nevoie de îngrijire specială. Dacă în cazul legumelor unele greșeli mici sunt admisibile, atunci în cazul florilor acest lucru este exclus. Acestea au nevoie atât de frunze, cât și de floare. În așa mod am început să studiez mai mult și am depus dosarul la Universitatea Agrară.”
Întrucât este o afacere de familie, Natalia își dorește ca pe viitor să-i implice și pe copii în această activitate.
„Pe viitor planificăm să ne modernizăm. De asemenea, ne dorim să diversificam gama de flori.”
Pentru a asigura plantele cu toate cele necesare, serele sunt încălzite. De asemenea, există și un sistem modern de irigare, procurat din banii câștigați într-un proiect european.
Iar pentru o mai bună creștere și dezvoltare a plantelor, antreprenoarea folosește doar îngrășăminte biologice.