Fiți în Siguranță!

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat un spot social către cetățenii Republicii Moldova în care recomandă respectarea măsurilor anti – COVID.

Salvatorii, pompierii, scafandrierii, dar și angajații SMURD îndeamnă populația să fie prudentă pentru a evita riscul infectării și a nu pune presiune pe sistemul medical.

„Pericolul de fiecare poate fi vizibil. Pe noi ne poate proteja în intervenţii echipamentul. Pe voi vă poate proteja împotriva virusului COVID masca de protecţie”, afirmă Nicolae Carauş, pompier, IGSU.

„Masca purtată de tine ne va oferi şansa să nu ne infectăm în intervenţii, atunci când avem misiune de salvare. Fiţi responsabili! Purtaţi măşti de protecţie!”, menționează Olesea Pînzari, paramedic SMURD, IGSU.

„Credeţi că scafandrii lucrează la adâncimi sub presiune? Acum presiunea cea mai mare este asupra medicilor. Dezinfectaţi-vă  mânile!”, recomandă Sergiu Pascari, scafandru, IGSU.

Sloganul Campaniei lansată de Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne „Fii în Siguranță” are scopul de a responsabiliza oamenii și a-i proteja de riscurile pandemiei.