FinComBank vă invită la cele mai așteptate expoziții ale anului Moldagrotech și Farmer
FinComBank sprijină activ antreprenorii și dezvoltarea afacerilor din sectorul agricol. Astfel, și în această toamnă, banca va participa la Săptămâna agroindustrială de la Moldexpo, unde vor fi găzduite expozițiile Farmer și Moldagrotech 2023, în calitate de partener general a expoziției Farmer.
Suntem bucuroși să vă invităm la cea mai recentă ediție a acestui eveniment de anvergură din domeniul agricol din țara noastră, care se va desfășura în perioada 19 – 22 octombrie, pe teritoriul Moldexpo, or. Chișinău. Vă așteptăm cu drag la standul FinComBank situat în pavilionul nr.2, între orele 10:00-18:00.
Expozițiile Moldagrotech și Farmer oferă o oportunitate extraordinară de a fi la curent cu cele mai noi noutăți din domeniul agriculturii. La expoziție vă așteaptă peste 100 de participanți cu echipamente și servicii din domeniul agrar, specialiști de talie internațională din mai multe țări, tehnică agricolă, material semincer, echipamente, utilaje, tehnologii și diverse produse agricole direct din gospodăriile fermierilor autohtoni.
Mai mult decât atât, pe lângă acestea, antreprenorii vor avea posibilitatea de a afla mai multe detalii de la specialiștii FinComBank despre opțiunile de finanțare disponibile pentru afacerile lor din sectorul agricol. Fie că sunteți la început de drum și aveți nevoie de mijloace circulante pentru acest sezon, fie sunteți un agricultor experimentat în căutarea de fonduri pentru extindere sau investiții în tehnică și echipamente, vă invităm să vizitați standul FinComBank. Veți putea face cunoștință cu diverse servicii bancare, veți putea analiza ofertele sezoniere, proiectele speciale, opțiunile de finanțare din surse externe și ofertele de microcreditare, primind asistență la fața locului și toate informațiile de care aveți nevoie pentru a dezvolta o afacere de succes.
Așteptăm cu nerăbdare să vă întâlnim la standul nostru de la Moldexpo, în pavilionul nr.2, unde echipa noastră de experți vă va ajuta să găsiți soluția de finanțare potrivită nevoilor businessului vostru. Noi suntem aici să vă sprijinim, pentru a vă ajuta afacerea să prospere.
La FinComBank, prețuim oameni și susținem afacerile!