Festivalul Etno Gastronomic ”Bostaniada” la cea de-a XII-a ediție

Cel mai colorat eveniment al toamnei – Festivalul Etno Gastronomic ”Bostaniada” ajunge la cea de-a XII-a ediție. Evenimentul își va deschide larg porțile în perioada 23 și 24 septembrie, pe malul lacului Bălăbănești, raionul Criuleni. La ediția din acest an, programul artistic va fi susținut de ansambluri etnofolclorice din localitățile raionului Criuleni și artiști profesioniști.

Evenimentul cultural etno gastronomic este cunoscut de publicul larg și mult așteptat, acesta fiind cel mai colorat festival al toamnei în Republica Moldova. Timp de două zile de weekend evenimentul își propune să adune peste 10.000 de vizitatori. Concertele cu artiști autohtoni, târgul meșterilor populari, zona gastronomică, zonele de expoziție cu bostani, zonele de joacă pentru copii, tombolă și multe alte surprize sunt punctele de atracție ale festivalului.

Festivalul Etno Gastronomic ”BOSTANIADA”, a fost lansat în anul 2012 ca un tribut adus agriculturii și agricultorilor și ultimelor roade ale toamnei târzii – bostanul și dovleacul. Evenimentul are scopul de a promova producătorii autohtoni de bostani și alte produse agricole autohtone.

Festivalul mai promovează și turismul rural, bucatele din dovleac și cele tradiționale, valorile social-culturale.

De asemenea, festivalul este un loc unde turiștii străini fac cunoștință cu gastronomia și băuturile tradiționale, vinul nou și folclorul moldovenesc, iar cetățenii Republicii Moldova își amintesc gustul copilăriei prin plăcintele cu bostan, sucurile de casă și vinul tulburel.