Fermierii nu renunță la revendicări. Cer să fie auziți

Reprezentanții Asociației ”Forța Fermierilor” a avut întâlnirea cu președintele comisiei parlamentare pentru agricultură, Alexandru Trubca și reprezentanții Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat.

Au fost discutate probleme de aplicare a legii cu privire la rambursare a TVA către producătorii agricoli și necesitatea amendării urgente al acestui act legislativ. La fel, mai mulți fermieri s-au plâns pe interpretări diferite a legii respective din partea mai multor inspectorate fiscale teritoriale.

Potrivit reprezentanților Asociației, s-a convenit că la aplicarea legii Inspectoratul fiscal va ține cont de normele legale, care prevăd că dacă întreprinderea agricolă are TVA în cont, ea poate stinge obligațiile fiscale la impozitele aferente salariului cu aceste sume de TVA automat, fără achitarea banilor în buget și așteptarea restituirii în 25 de zile.

Totodată, Asociația a propus mai multe modificări importante la legea rambursarii TVA, pe care domnul Trubca și-a asumat să le discute cu ministrul finanțelor și să le promoveze în continuare ca inițiativa legislativă:

  • Reducerea procentului activităților agricole pentru a beneficia de mecanismul de rambursare de la 95 la 75 procente (ideea agreată și de Inspectoratul Fiscal).
  • Modificarea perioadei de calcul pentru plafonarea sumei de rambursare de la decembrie 2021 la decembrie 2022
  • Acordarea posibilității gospodăriilor țărănești să obțină rambursarea TVA în contul impozitului funciar, achitat în 2022, așa cum a fost conceput inițial în lege respectivă.
  • Neadmiterea calculării penalităților pentru perioada, când este depusă cerere de rambursare a TVA în contul impozitelor aferente salariilor până la stingerea acestor datorii din contul TVA (maximum în 25 zile).

Modificarea legii cu privire la rambursare a TVA către producătorii agricoli este una din revendicările principale, aprobate la Adunare Generală a Asociației Forța Fermierilor la 17 februarie 2023 și expediate conducerii țării.