Fermierii din Căzănești au primit furaje pentru bovine. Sprijin esențial în lupta cu seceta

Patruzeci și patru de producători locali din satul Căzănești, raionul Telenești, au primit câte 400 de kilograme de furaje pentru a-și hrăni bovinele. Ajutorul, destinat fermierilor care dețin până la trei vaci, va asigura necesarul de hrană pentru șase luni și va contribui la menținerea producției de lapte și carne, potrivit Moldova1.

Oleg Ojog, unul dintre beneficiari, spune că sprijinul primit îi va permite să crească productivitatea laptelui.

O să ne ajute, o să fie laptele mai mult. Din fân nu merge, dar dacă mai dai și alt fel de mâncare, producția crește, explică fermierul.

La rândul ei, Natalia Crețu afirmă că din cauza secetei avea dificultăți în hrănirea vacii, iar furajele distribuite îi vor permite să obțină mai mult lapte pentru producerea brânzei și smântânii pe care le vinde la piață.

Distribuția furajelor face parte dintr-un program mai amplu, derulat în cinci raioane. Peste o lună, fermierii vor primi și echipamente agricole pentru a-și susține afacerile afectate de secetă și prețurile ridicate la furaje.

Obiectivul nostru este să atenuăm impactul negativ al acestor fenomene și să susținem sectorul agroalimentar prin distribuția inputului agricol, a declarat Tudor Robu, reprezentant FAO în Republica Moldova.

În total, 1885 de familii au beneficiat de acest sprijin oferit de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. În ultimii trei ani, peste 12 mii de gospodării din Republica Moldova au primit furaje.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, numărul bovinelor crescute în gospodării s-a redus drastic în ultimii 10 ani, de la 130 de mii la 52 de mii, ceea ce pune presiune pe producția locală de lactate și carne.

Citiți mai mult:

O antreprenoare din Soroca duce „baba neagră” în supermarketuri! Visul ei – exportul în România

O femeie de 88 de ani a murit în urma unui incendiu cauzat de o sobă defectă

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.