Fenomenele meteorologice radicale – impact major asupra migrației păsărilor
Fenomenele extreme, care sunt consecinţe ale schimbărilor climatice, vor avea un impact foarte serios asupra migraţiei păsărilor, a declarat ornitologul Dr. Peter Yankov de la Centrul de Conservare a Naturii „Poda” din cadrul Societăţii Bulgare pentru Protecţia Păsărilor (BSPB), adăugând că vânturile puternice, temperaturile ridicate, valurile bruşte de frig şi ploile împiedică păsările să zboare. Acestea afectează mai ales zborul berzelor, al pelicanilor şi al păsărilor de pradă, transmite agerpres.ro.
Aceste păsări zboară pasiv, adică planează, folosind curenţii de aer cald, a explicat Yankov. El a dat exemplul vânturilor puternice din ultima vreme de pe coasta Mării Negre, care au împiedicat berzele să zboare spre sud.
Ornitologul a explicat că migraţia păsărilor este legată de durata zilei. „Migrarea păsărilor a început la sfârşitul lunii iulie”, a spus el. Pentru Yankov, migraţia este un spectacol al naturii în care stolul de păsări ia o formă diferită. El a subliniat că păsările au tendinţa de a evita întinsul mării şi a amintit că una dintre cele mai mari două rute de migraţie din Europa – Via Pontica – trece de-a lungul coastei vestice a Mării Negre.
Berzele, alături de unele specii de pescăruşi şi de chire, sunt printre primele păsări care părăsesc Bulgaria. Cele mai multe stoluri de berze albe se înregistrează deasupra Burgasului, deoarece se află în cel mai vestic punct al Mării Negre şi astfel păsările îl ocolesc.
Barza albă începe să zboare la sfârşitul lunii iulie, iar 90-95% din întreaga populaţie de berze pleacă în august. Foarte puţine berze rămân în Bulgaria până la sfârşitul lunii septembrie.