Fără gaz rusesc pentru Transnistria? Chișinăul ia atitudine

În cazul în care Gazprom va sista livrările de gaze către regiunea transnistreană în 2025, Guvernul Republicii Moldova va furniza gaz locuitorilor de acolo la preț de piață, a anunțat Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Acesta a precizat că autoritățile iau în calcul și posibilitatea acordării de compensații pentru locuitorii din stânga Nistrului pe perioada rece a anului, însă nu vor permite livrarea gazelor la prețuri preferențiale.

Serebrian a declarat în cadrul unei emisiuni de la TV8, că locuitorii din regiunea transnistreană vor achita pentru gaz același preț ca și cetățenii de pe malul drept al Nistrului. El a subliniat că toți cetățenii Republicii Moldova trebuie tratați la fel, iar în cazul în care va fi necesar, vor fi achitate aceleași compensații ca pe malul drept. Potrivit acestuia, Ucraina va rămâne cel mai probabil pe poziții și va refuza tranzitul gazelor rusești, fapt ce afectează livrările către regiunea transnistreană.

Serebrian a mai menționat că în regiunea transnistreană locuiesc aproximativ 342.000 de persoane, dintre care aproape jumătate sunt pensionari. Majoritatea populației din zonă este conectată la gaz, inclusiv în mediul rural, datorită faptului că regiunea a beneficiat până acum de gaze naturale la prețuri foarte mici.

Calculul expertului: un moldovean va putea achiziționa aproximativ 830 de metri cubi de gaz natural pe lună din salariul mediu

A fost discutata in parlament: Motivele majorării tarifelor la gaze și lipsa de rezervă pentru iarnă

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber. Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.