Fără controale în școli timp de un an, excluderea a zece registre de evidență și trecerea la registrul electronic
Gata cu excesul de hârtii și documente în procesul de studii. Acestea ocupă mult din timpul cadrelor didactice și le lasă mai puține resurse disponibile pentru lucru nemijlocit cu elevii. Despre aceasta a vorbit într-o conferință de presă ministrul Educației Dan Perciun, care a anunțat un moratoriu timp de un an asupra verificărilor externe în instituțiile de învățământ general, din data de 1 ianuarie 2024.
”Lansând primul pachet de debirocratizare în instituțiile de învățământ general, în special în instituțiile de tip școală, urmând ca în următoarea jumătate de an să venim și cu al doilea pachet, care să complementeze ceea ce anunțăm astăzi și să ofere într-un final suficient timp cadrelor didactice să se axeze pe ceea ce este cel mai important, și anume copilul în procesul educațional”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Una dintre acțiunile care vor fi implementate este suspendarea, din 1 ianuarie 2024, a procesului de evaluare externă a instituțiilor de învățământ. Ministrul a precizat că aceste controale rareori aveau rezultatele scontate și nu contribuiau semnificativ la calitatea procesului educațional.
”Nu monitorizau în ce măsură elevii cunosc sau nu cunosc, dezvoltă sau nu dezvoltă competențele care ar fi trebuit a fi dobândite în procesul educațional. Repet, erau foarte mult axate pe completarea corectă a registrelor, existența a tot felul de ordine și în general, existența documentației în instituțiile de învățământ, lucru care este important, dar în același timp nu are un impact direct, nemijlocit asupra calității procesului educațional”, a punctat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Ministrul a adăugat că Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare va avea la dispoziție un termen de jumătate de an pentru a regândi modul în care sunt evaluate școlile și a propune o nouă variantă a metodologiei „mai simplă și mai clară”. Totodată, MEC va simplifica așa-numitul nomenclator-tip al documentației școlare și rapoarte în învățământul general. Astfel se vor reduce semnificativ numărul acestor acte și, totodată, modul de aprobare sau verificare a acestora. Tot în anul viitor ministerul planifică extinderea procesului de digitalizare și simplificarea activității profesorilor. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează aproximativ 1200 de școli.