Statele din Europa și Asia Centrală sunt unite în protejarea producției, aprovizionării și comerțului cu alimente, chiar și în timp de război. Timp de câteva zile, în cadrul celei de-a treizeci și treia sesiune a Conferinței regionale pentru Europa organizată la Łódź, Polonia, peste 50 de membri FAO au discutat posibile soluții și abordări pentru realizarea acestui obiectiv și pentru îmbunătățirea nutriției și a securității alimentare în regiune și în întreaga lume.
directorul general FAO, QU Dongyu: „Efectele războiului din Ucraina asupra securității alimentare la nivel global ar trebui abordate urgent și prevenită escaladarea situației – securitatea alimentară globală depinde de asta. Abordarea situației este posibilă numai prin acțiuni comune și coordonate și răspunsuri prin politici, inclusiv cu sprijinul FAO.”
Subiectele-cheie discutate includ consecințele sociale și economice ale pandemiei și ale războiului din Ucraina, creșterea prețurilor la alimentele de bază, uleiul vegetal, îngrășăminte și alte inputuri agricole, comerțul agroalimentar, schimbările climatice și impactul acestora; agricultura verde; malnutriția și dietele nesănătoase.