Creșterea exponențială a costurilor în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele, ar putea descuraja fermierii să-şi extindă producţia şi ar înrăutăţi securitatea alimentară în ţările mai sărace, care se confruntă cu facturi de import record, se arată într-un raport publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Indicele privind costurile de producţie pentru fermieri a atins un nivel record, iar în ultimul an a urcat mai mult decât preţurile produselor alimentare, susţine FAO.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură: „Datele nu sunt încurajatoare pentru aprovizionarea cu alimente, pe fondul majorărilor suplimentare de preţuri ale produselor alimentare în sezonul 2022/2023 şi posibil şi în următorul sezon”, avertizează organizaţia cu sediul la Roma.
Din cauza preţurilor ridicate, anul acesta vor creşte cu aproape 3% facturile globale la importurile de alimente, la un nivel record de 1.800 miliarde de dolari, previzionează FAO.