Factorii care au determinat scumpirea alimentelor
Indicatorul pentru preţurile mondiale la alimente a crescut în ianuarie, antrenat, în mare parte, de constrângerile de pe partea ofertei pentru uleiurile vegetale, a raportat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
În ianuarie 2022, Indicele FAO al preţurilor la alimente a avut, în medie, 135,7 puncte, cu 1,5 puncte (1,1 la sută) mai mare decât în decembrie 2021. Indicele urmăreşte modificările lunare ale preţurilor internaţionale ale celor mai comercializate mărfuri alimentare.
Indicele FAO al preţurilor uleiurilor vegetale a condus ascensiunea Indicelui FAO al preţurilor în ianuarie, crescând cu 4,2% faţă de nivelul său lunar, marcând o maximă istorică. Cotaţiile pentru toate tipurile de uleiuri importante au crescut, susţinute şi de creşterea preţurilor la ţiţei. Preţurile internaţionale ale uleiului de palmier au crescut brusc, fiind determinate de îngrijorările legate de o posibilă reducere a disponibilităţilor de export din Indonezia, cea mai mare exportatoare mondială, în timp ce preţurile mondiale ale uleiului de soia s-au redresat fiind susţinute de achiziţii robuste de import, în special din India. În acelaşi timp, preţurile uleiurilor de rapiţă şi de floarea-soarelui au fost determinate de limitarea persistentă a ofertei şi creşterea cererii globale de import.
Indicele FAO al preţurilor la produsele lactate a înregistrat o creştere cu 2,4 la sută faţă de decembrie 2021, marcând a cincea creştere lunară consecutivă, cotaţiile de preţ crescând, în special, pentru laptele praf degresat şi unt. Reducerea disponibilităţilor de export din Europa de Vest şi estimările ca producţia de lapte din Oceania să rămână sub nivelurile sale medii în următoarele luni, a impulsionat înăsprirea situaţiei pe pieţele globale de lactate. La fel, pieţele au fost afectate şi de întârzierile în procesarea şi transportarea laptelui, din cauza deficitului forţei de lucru, cauzate de COVID-19.
Indicele FAO al preţurilor la cereale a înregistrat o creştere marginală de 0,1 la sută. Preţurile de export la porumb au crescut cu 3,8 la sută faţă de luna precedentă, determinate de îngrijorările legate de seceta persistentă în emisfera sudică, şi anume în Argentina şi Brazilia. Preţurile mondiale la grâu au scăzut cu 3,1%, odată cu creşterea aprovizionării sezoniere din recoltele mari din Australia şi Argentina. Recoltele mai joase şi achiziţiile constante efectuate de importatorii din Asia au dus la majorarea preţurilor internaţionale la orez cu 3,1 la sută. Indicele FAO al preţurilor la carne a înregistrat, în ianuarie, o uşoară creştere. Preţurile cărnii de vită au atins o nouă maximă, determinate de cererea globală puternică de import. În acelaşi timp, preţurile cărnii de ovine şi de pasăre au scăzut, întrucât livrările exportabile globale au depăşit cererea de import. Cotaţiile cărnii de porc au crescut uşor, deoarece costurile ridicate ale inputurilor au redus oferta globală.
Indicele FAO al preţurilor la zahăr a fost singurul sub-indice care a marcat o scădere faţă de decembrie, marcând al doilea declin lunar consecutiv, de 3,1 la sută. Scăderea cotaţiilor internaţionale a fost legată de perspectivele favorabile de producţie şi de progresul bun al recoltei în ţările mari exportatoare, India şi Thailanda, dar şi de ploile căzute în zonele cheie din Brazilia, unde este crescută trestia de zahăr. În plus, preţurile mai scăzute ale etanolului în Brazilia au exercitat o presiune suplimentară asupra scăderii preţurilor mondiale la zahăr în ianuarie.