Expoziția Mondială World Expo în format virtual
Expo-2020 a fost amânat pentru perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022 în condițiile pandemiei de COVID-19.
Potrivit specialiștilor,în plan mondial, expoziția este al treilea cel mai mare eveniment cu impact economic, social și cultural, în cadrul căruia participanții au un prilej unic de promovare a produselor și de consolidare a relațiilor.
Prin intermediul unei aplicații elaborate de organizatori, Expo 2020 B2B, toate companiile au posibilitatea să-și creeze propriul profil virtual începând cu data de 16 decembrie 2020. Pentru Moldova, expoziția constituie oportunitatea de a se evidenția la nivel global, de a promova valorile noastre culturale. Dar și posibilitatea de a prezenta potențialul țării în domeniile agricol, industrial, IT, transfer tehnologic,resurse regenerabile.
Mai multe informații le puteți afla prin intermediul punctului local de gestionare a aplicației și la Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite.